Verba volant, scripta manent.
Unei inimi Nu ți-am scris demult. Ah, suflete al meu. Oare, mai aștepți scrisori de la mine ? Am uitat să scriu. De mână. De dragoste. De bucurie. De viață. Știi, se zice că în lumea noastră e un fel de carantină. Stăm cu toții în casă. Bem ceai, privim televizorul, ne temem să murim.... Citește în continuare →
Sunt oameni - vânt. Ei trec prin viața ta și îți suflă peste tristețile reci de toamnă. Apoi te învață cum să te bucuri de frunzele căzute. Sunt oameni - răsărit. Energia le este ca roua dimineții. Cu ei te simți ușor și proaspăt. Sunt oameni - asfințit. Ei nu te întreabă nimic. De obicei... Citește în continuare →
Aurelia Obreja 