Scrisoare Centrului de Tineret Orhei

Mă tot gândeam ce să-ți scriu, cum să-ți scriu, despre ce să-ți povestesc, pentru ce să-ți mulțumesc. Cuvintele zbuciumate și entuziaste nu se puteau liniști pe foaie. Oare, de ce ? Prea multe trăiri ? O adolescență trăită împreună ? Oameni dragi pe care mi i-ai dăruit și pe care îi am alături ? Schimbările... Citește în continuare →

Nevoia de căldură și conectare

În marea călătorie spre mine, care nu are stație terminus, am descoperit CEVA. Am conștientizat cât de puternică este nevoia de conexiune interumană. Și că, de fapt, este o nevoie simplă, naturală, firească, se numește Căldură. Sună metaforic, dar e un tip de căldură interioară care nu se poate exprima în cuvinte. E o poftă... Citește în continuare →

E toamnă

Ai venit nebună și elegantă. Mi-ai spus că acum va fi altfel. Eu ți-am spus că deja este. Mi-ai spus să fiu atentă și să observ prima ta frunză. Eu ți-am spus că m-am sincronizat cu toate frunzele tale, și cu cele care încă n-au căzut. Știi de ce te iubesc ? Pentru că ești... Citește în continuare →

Început de studenție

Vara aceasta a fost despre admitere la universitate și despre stările pe care le-am trăit în acest proces. Ce pot să spun ? A fost provocator, pe alocuri dificil și suficient de solicitant. Acum, sunt studentă la UAIC, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie. Însă, acest text nu-i deloc despre alegeri. E... Citește în continuare →

Auzi?

Uneori e multă liniște. S-ar părea că prea multă. Și ai vrea să spui ceva, dar nu știi cuvintele potrivite. Și chiar dacă le știi, parcă nu ai îndrăzni să le spui, să le scrii, să le scoți din tine. Nu ai vrea să deranjezi această stare blândă care te umple. Și atunci, cel mai... Citește în continuare →

Minunea pașilor mici

Am văzut astăzi în parc un tată și un fiu. Tatăl își învăța copilul să facă primii pași. Și parcă, nimic neobișnuit, ceva firesc. Dar, urmărindu-i câteva minute, am simțit atâta viață și atât elan. Cu câtă delicatețe, grijă și dragoste îl sprijinea. Piciorușele mici, abia se atingeau de pământ - Bravooo, Răzvan! Vezi că... Citește în continuare →

Dimineața facerii lumii

Citesc cartea lui Paul Evdokimov Femeia și mântuirea lumii. Toată ziua îmi stă în cap o propoziție. Tot nu-nțeleg ce vrea să-mi spună. Cel mai curios este că această propoziție își face drum și spre inimă. Fiecare dimineață a vieții omului se arată ca dimineața facerii lumii. Acestea sunt cuvintele care se plimbă acum prin... Citește în continuare →

Mă scuzați, am uitat caietul acasă

Când eram în clasa I, îmi plăcea să scriu, sau mai bine zis, să mă învăț a scrie. Exersam până târziu, voiam să fac toate liniile corecte, grațioase, fix ca în abecedar. Să fie perfect. Dar, se mai întâmpla, să nu fie chiar așa. Sora îmi spunea să tai litera, cuvântul și să continui în... Citește în continuare →

Calea inimii

Există o singură cale în lumea asta. Calea inimii. Acolo unde îți zidești altarul vieții. Pe calea inimii e numai lumină. Și ziua și noaptea, mereu. Pentru că lumina e fix în tine, într-o inimă de om, care se învață a iubi. Și atunci, de ce să-ți fie frică ? Desigur, poți să cauți și... Citește în continuare →

Apus

a apus inima mea peste o tristețeși-a ascuns privirile supărate într-un copac cu crengi uscateDoamne, ce frumoasă poate fi o tristețe de om a apus inima meași i-am spus că sfârșitul de azi e metamorfoza de mâine a apus inima și s-a făcut dimineațăși s-a făcut noapte apusurile - aceste raze înțeleptecare te învațăsă fii... Citește în continuare →

WordPress.com.

SUS ↑