Pădurea are ochii verzi și respiră a începuturi. Într-o zi, o să mă pierd prin tot verdele ei sălbatic. Voi aștepta să mă cauți, să mă strigi, să mă urli, să mă reîntorci. Să-mi fie iar comod, ușor, în siguranță. Știi tu, ca înainte. Și o să te aștept așa, fără să-mi asum propria pierdere… Citește în continuare Povestea unui om într-o pădure

Metafora s-a supărat pe mine. Și eu pe ea. M-am supărat pe multe cuvinte. Și ele, sărmanele, s-au cam fâsticit, s-au blocat, s-au făcut mici și neînsemnate. S-au pierdut în amestecul meu de credință și necredință. Și tot încercam, vorba filisofului - să dau un răspuns acestei lumi. Forțam și aveam pretenții mari. De la… Citește în continuare Ca păsări ce zboară

Într-un dulap stau aranjate, așteptându-și rândul, niște rochii. Fiecare rochie e diferită și unică. E altfel. E anume așa cum ar putea fi doar acea rochie. Da, toate sunt rochiile mele. Care le-am moștenit, care le-am ales singură, care mi-au fost cusute la ocazii speciale, care le-am primit în dar, care le-am mai găsit pe… Citește în continuare 12 rochii

Desigur, începutul unui nou an calendaristic nu prevestește schimbări. Tot ce se întâmplă este doar schimbarea unui număr. Atenție! nu se vor întâmpla minuni, magie și nici măcar "să fim mai buni de sărbători" nu mai funcționează după miezul nopții.Se întâmplă să ne trăim viețile mai cu măști, mai dezorientați în sensuri și în adevărata… Citește în continuare Ce mi-aș spune mie în fiecare zi

În marea călătorie spre mine, care nu are stație terminus, am descoperit CEVA. Am conștientizat cât de puternică este nevoia de conexiune interumană. Și că, de fapt, este o nevoie simplă, naturală, firească, se numește Căldură. Sună metaforic, dar e un tip de căldură interioară care nu se poate exprima în cuvinte. E o poftă… Citește în continuare Nevoia de căldură și conectare

Am văzut astăzi în parc un tată și un fiu. Tatăl își învăța copilul să facă primii pași. Și parcă, nimic neobișnuit, ceva firesc. Dar, urmărindu-i câteva minute, am simțit atâta viață și atât elan. Cu câtă delicatețe, grijă și dragoste îl sprijinea. Piciorușele mici, abia se atingeau de pământ - Bravooo, Răzvan! Vezi că… Citește în continuare Minunea pașilor mici

Când eram în clasa I, îmi plăcea să scriu, sau mai bine zis, să mă învăț a scrie. Exersam până târziu, voiam să fac toate liniile corecte, grațioase, fix ca în abecedar. Să fie perfect. Dar, se mai întâmpla, să nu fie chiar așa. Sora îmi spunea să tai litera, cuvântul și să continui în… Citește în continuare Mă scuzați, am uitat caietul acasă

... pentru că Mai fericit este a da decât a lua! (Fapte 20,35)

Cum să mă bucur fară să aștept ocazii importante și grandioase? Iată așa, pur și simplu. Pentru că sunt. Pentru că trăiesc și pot vedea această lume.