Te rog, lasă primăverile să fie. Ele știu să ne mângâie. Să ne renască. Să ne mire. Să ne iubească. Doar lasă-le să fie. Observă. Te rog deschide ochii și vezi. Ascultă frumosul ce cântă. Ascultă liniștile izvorâte din firul de iarbă, din flori și din copaci. Din cer și din pământ. Din cântul îndrăzneț… Citește în continuare Lasă primăverile să fie.
Categorie: Cugetări
Despre muguri și oameni
Desculț, cu tălpile albe și cu ochi de albăstrele neivite, a început să-și țese rochia. Grăbită, dar și fără pic de grabă în același timp. Determinată, frumoasă, verde. Lacrimile-i sunt încă reci și rouă se lasă îngândurată pe firele subțiri. Îngheață, dezgheață, îngheață, dezgheață. Dar, iarba aceasta a noastră nu se supără nicicând. S-a înfipt… Citește în continuare Despre muguri și oameni
Uși, chei și flori uscate
Ușa asta mă doare. Încrețită ca un om bătrân, care n-a înțeles nimic despre viață. După ușă, nimeni nu știe ce se află. Doar vânturile reci au mai vizitat casa aceasta. Vânturile și gândurile. Lacăt, lacăt, lacăt. Oare, cheia am pierdut-o prin câmpii, pe dealuri, prin băltoace, prin cerurile mele mici și mari, în care… Citește în continuare Uși, chei și flori uscate
Fericirile unui profesor
Care sunt fericirile unui profesor? Câte sunt ele? A ce miros? Ce culoare au? Sună a foșnet, a galben? Sau poate a primăvară, a înfloriri? A început de alb, a crivăț proaspăt? Cine mai stă acum, să numere anotimpurile și fericirile unui profesor ? Cine se așează, măcar așa, din toamnă-n toamnă, la o masă… Citește în continuare Fericirile unui profesor
Oglindirea duhovnicească a florilor
Ce-mi povestiți, de această dată, florilor? Felurite sunteți, precum oamenii dintotdeauna. Vă rodește pământul, dar vă călăuzește înălțimea cerului. Între cer și pământ nu-i decât simplitatea și frumusețea voastră. Năzuința firească spre lumină. Nimic mai mult. Creșteți cu rădăcinile în cer. De acolo ne-ați fost trimise spre a cunoaște curăția lăuntrică și munca duhovnicească. Această… Citește în continuare Oglindirea duhovnicească a florilor
Eu strivesc corola de minuni a lumii
Mi se pare că nimic valoros nu se mai poate zice în această lume. Nimic din ceea ce ar descoperi noi adevăruri despre a fi, a simți, a gândi. Totul a fost zis și scris, demult. Explicat prin exemple, pilde și sacrificiu. E un paradox aici. E ceva la mijloc ce nu pot dibui, încă.… Citește în continuare Eu strivesc corola de minuni a lumii
Jocuri
Între cer și pământ se plimbă niște inimi obosite. Rănile ne cheamă la trezvie. Cerbul rănit se ascunde după vânturile de toamnă. În fiecare primăvară ne promitem fericiri false. În fiecare vară ne ascundem de arșiță. Iarna înghețăm de frigul neputințelor. Așteptăm minuni și nu ne mai așteptăm pe noi înșine. Nu le vedem, chiar… Citește în continuare Jocuri
Scrisori de acasă
Unei inimi Nu ți-am scris demult. Ah, suflete al meu. Oare, mai aștepți scrisori de la mine ? Am uitat să scriu. De mână. De dragoste. De bucurie. De viață. Știi, se zice că în lumea noastră e un fel de carantină. Stăm cu toții în casă. Bem ceai, privim televizorul, ne temem să murim.… Citește în continuare Scrisori de acasă
Un cuvânt la cei 72 de ani de la arestările comuniste
72 de ani de la arestările comuniste. Omul, mai mult decât carne și oase. Ca ființe umane, suntem extrem de vulnerabili în fața nesiguranței. Lipsa de securitate ne face să activăm și să menținem din răsputeri mecanisme de protecție. Mintea are grijă să ne țină în siguranță. Să ne țină în viață. Acesta e unicul… Citește în continuare Un cuvânt la cei 72 de ani de la arestările comuniste
Jocuri
Ne jucăm. De-a ce vrei tu. Poate chiar de-a nimic. E și acesta un fel de joc. Unde ne prefacem că știm totul: reguli, strategii, timpuri limită, sensuri.Și mi-e greu să joc cu cărțile pe față. Sincer și vulnerabil. Rațional și echilibrat. Frumos chiar. Demn. O să mă întrebi de ce. O să tac. O… Citește în continuare Jocuri
Un început de bujor
Nu știu cum alții, dar eu învăț foarte multe de la flori. De exemplu, bujorul e un învățător al răbdării și al puterii. Cum să ții așa grațios o lume întreagă în suspans? Cum să înflorești cu pași modești, dar să fii atât de deschis la coacere ? Iar parfumul, ah, parfumul lui îl am… Citește în continuare Un început de bujor
Povești despre flori-tinere
Și dacă s-ar termina toate cuvintele din lumea asta, ți-aș dărui inima mea. Așa slabă și schiloadă cum este. Are și ea, undeva în adâncurile ei, o inimă. Inima are inimă. Ea știe cum este să iubești. Cu adevărat. Deseori, inima are doar minte. Uneori, are doar iubire. Alteori, știe cum să le integreze pe… Citește în continuare Povești despre flori-tinere
Aurelia Obreja 