La pas prin Copoul primăvăratic

Reînnoirea poate fi obervată în orice pădure, câmpie, parc, curte. Iar, uneori, chiar și în inima omului. Primăvara ne invită la freschețea spiritului. La mirare. La prospețime. Asumarea acestei reveniri, uneori, ne costă prea mult... Timp. Vă invit la o plimbare prin verdele și prin mirarea Copoului, care ne împărtășește bucuria lui A fi. Bucuria... Citește în continuare →

Lasă primăverile să fie.

Te rog, lasă primăverile să fie. Ele știu să ne mângâie. Să ne renască. Să ne mire. Să ne iubească. Doar lasă-le să fie. Observă. Te rog deschide ochii și vezi. Ascultă frumosul ce cântă. Ascultă liniștile izvorâte din firul de iarbă, din flori și din copaci. Din cer și din pământ. Din cântul îndrăzneț... Citește în continuare →

Despre muguri și oameni

Desculț, cu tălpile albe și cu ochi de albăstrele neivite, a început să-și țese rochia. Grăbită, dar și fără pic de grabă în același timp. Determinată, frumoasă, verde. Lacrimile-i sunt încă reci și rouă se lasă îngândurată pe firele subțiri. Îngheață, dezgheață, îngheață, dezgheață. Dar, iarba aceasta a noastră nu se supără nicicând. S-a înfipt... Citește în continuare →

Uși, chei și flori uscate

Ușa asta mă doare. Încrețită ca un om bătrân, care n-a înțeles nimic despre viață. După ușă, nimeni nu știe ce se află. Doar vânturile reci au mai vizitat casa aceasta. Vânturile și gândurile. Lacăt, lacăt, lacăt. Oare, cheia am pierdut-o prin câmpii, pe dealuri, prin băltoace, prin cerurile mele mici și mari, în care... Citește în continuare →

Fericirile unui profesor

Care sunt fericirile unui profesor? Câte sunt ele? A ce miros? Ce culoare au? Sună a foșnet, a galben? Sau poate a primăvară, a înfloriri? A început de alb, a crivăț proaspăt? Cine mai stă acum, să numere anotimpurile și fericirile unui profesor ? Cine se așează, măcar așa, din toamnă-n toamnă, la o masă... Citește în continuare →

Oglindirea duhovnicească a florilor

Ce-mi povestiți, de această dată, florilor? Felurite sunteți, precum oamenii dintotdeauna. Vă rodește pământul, dar vă călăuzește înălțimea cerului. Între cer și pământ nu-i decât simplitatea și frumusețea voastră. Năzuința firească spre lumină. Nimic mai mult. Creșteți cu rădăcinile în cer. De acolo ne-ați fost trimise spre a cunoaște curăția lăuntrică și munca duhovnicească. Această... Citește în continuare →

Scrisori de acasă

Unei inimi Nu ți-am scris demult. Ah, suflete al meu. Oare, mai aștepți scrisori de la mine ? Am uitat să scriu. De mână. De dragoste. De bucurie. De viață. Știi, se zice că în lumea noastră e un fel de carantină. Stăm cu toții în casă. Bem ceai, privim televizorul, ne temem să murim.... Citește în continuare →

Jocuri

Ne jucăm. De-a ce vrei tu. Poate chiar de-a nimic. E și acesta un fel de joc. Unde ne prefacem că știm totul: reguli, strategii, timpuri limită, sensuri.⁣⁣⁣⁣Și mi-e greu să joc cu cărțile pe față. Sincer și vulnerabil. Rațional și echilibrat. Frumos chiar. Demn. ⁣⁣⁣⁣O să mă întrebi de ce. O să tac. O... Citește în continuare →

Un început de bujor

Nu știu cum alții, dar eu învăț foarte multe de la flori. De exemplu, bujorul e un învățător al răbdării și al puterii. Cum să ții așa grațios o lume întreagă în suspans? Cum să înflorești cu pași modești, dar să fii atât de deschis la coacere ? Iar parfumul, ah, parfumul lui îl am... Citește în continuare →

Povești despre flori-tinere

Și dacă s-ar termina toate cuvintele din lumea asta, ți-aș dărui inima mea. Așa slabă și schiloadă cum este. Are și ea, undeva în adâncurile ei, o inimă. Inima are inimă. Ea știe cum este să iubești. Cu adevărat. Deseori, inima are doar minte. Uneori, are doar iubire. Alteori, știe cum să le integreze pe... Citește în continuare →

WordPress.com.

SUS ↑