Cugetări

Câtă poezie a mai rămas în lume? II

„Întâiul gând ți se cuvine ție, Putere creatoare, Tu care faci din patimi poezie, Cum zămislești din mlaștini stătătoare O candelă de nufăr argintie Din care-și urcă flăcările line Feștilele de galbene stamine.” Nichifor Crainic Părintele Luminii, dăruiește acestor cuvinte firescul prin care să fie. Cu marea blândețe a Ta, fă-le cuminți, curate și încrezătoare… Citește în continuare Câtă poezie a mai rămas în lume? II

Cugetări

Câtă poezie a mai rămas în lume? I

„Toate cer intrare-n lume, Cer veșmintele vorbirii.” — M. Eminescu Logosul adie tainic. Atâta frumusețe n-am auzit niciodată. Un vers de aur se roagă adânc și tăcut în vistieria ființei mele. Atâta dor n-am simțit niciodată. M-am întâlnit cu toți poeții lumii într-o slovă de foc. Și ardem a căutare de rosturi, lumini și virtuți.… Citește în continuare Câtă poezie a mai rămas în lume? I

Cugetări

Cuvintele ființei și timpul fără de timp

Sunt mică în fața cuvintelor și în fața iubirii. Cuvântul curat este iubirea învelită în litere. Scriitorii sunt oameni care au puterea să intre în intimitatea slovei, să se transforme odată cu ea. Să deschidă ușa lăuntrică a cercetării și a dăruirii. Orice înșiruire de cuvinte se poate organiza în ritmuri armonioase, doar prin iubire.… Citește în continuare Cuvintele ființei și timpul fără de timp

Cugetări

Cerul rămas în inimile noastre

Doamne, doar Tu cunoști suspinele adânci ale inimii mele. Nu le mai deslușesc, nu le aud, nu le pot îmbrățisa precum un tată își îmbrățisează fiul rătăcit. Bine ai revenit acasă, iubita mea fiică. În casa inimii tale. Aici o să găsești raiul după care plângi. Aici o să fii întreagă și nu te vei… Citește în continuare Cerul rămas în inimile noastre

Cugetări

Liniștea ne va ghida

„Silabele mi se strâng în piept Străine, fără să mă-ntrebe, Neiertătoare și superbe, Nu mă mai mir. Ascult, aștept.” Ana Blandiana Liniștea este acea foaie albă din noi, care așteaptă a fi scrisă, însă se mulțumește, în mod special, cu albul. Uneori, simțim că poemul tăcerii este cel mai odihnitor, sincer, proaspăt. Simțim că, alte… Citește în continuare Liniștea ne va ghida

Cugetări

Doamne, fă din suferinţă…

„Doamne, fă din suferinţă Pod de aur, pod înalt. (...) Din lovirile nedrepte Faguri facă-se şi vin. Din îngfrângeri, scări şi trepte, Din căderi, urcuş alpin. (...) Fă din fiecare rană O cădelniţă spre cer. Şi din fiece dezastru Şi crepuscul stins în piept, Doamne, fă lăstun albastru Şi fă zâmbet înţelept.” R. Gyr Ale… Citește în continuare Doamne, fă din suferinţă…

Cugetări · Educație · Experiențe · Oameni

Colinde, edificări, modele

„Leru-i ler, leru-i ler și iar leru-i lerDoamne-n noaptea asta m-am gândit să-ți cerSă trimiți un înger tânăr și frumos,Cu fum de tămâie și de chiparosSă-mi sfințească, Doamne, temnița săracăȘi s-o scoată bunul, de sub promoroacă.Și să mai aducă, Doamne, pentru noi,Pentru osândiții flămânziți și goi.” „Membrii Ligii Studenților (LS IAȘI) nu au plecat în… Citește în continuare Colinde, edificări, modele

Cugetări

Pasărea de veghe a neamului nostru – Limba Română

În tihna albastră a serii se aude murmurul cuvintelor.  Mă închin în fața tăcerii. Rog liniște. Să le aud. Să o aud. Adâncile tăceri odihnitoare viază de-a lungul nimicniciei mele. Mă las cuprinsă. Aud stelele și munții, apărătorii cuvintelor noastre.  Cuvintele… Mi-e frică să nu le rănesc. Ce odă le-aș putea închina, ce cânt le-aș mai… Citește în continuare Pasărea de veghe a neamului nostru – Limba Română

Cugetări · Fotografie

La pas prin Copoul primăvăratic

Reînnoirea poate fi obervată în orice pădure, câmpie, parc, curte. Iar, uneori, chiar și în inima omului. Primăvara ne invită la freschețea spiritului. La mirare. La prospețime. Asumarea acestei reveniri, uneori, ne costă prea mult... Timp. Vă invit la o plimbare prin verdele și prin mirarea Copoului, care ne împărtășește bucuria lui A fi. Bucuria… Citește în continuare La pas prin Copoul primăvăratic

Cugetări

Lasă primăverile să fie.

Te rog, lasă primăverile să fie. Ele știu să ne mângâie. Să ne renască. Să ne mire. Să ne iubească. Doar lasă-le să fie. Observă. Te rog deschide ochii și vezi. Ascultă frumosul ce cântă. Ascultă liniștile izvorâte din firul de iarbă, din flori și din copaci. Din cer și din pământ. Din cântul îndrăzneț… Citește în continuare Lasă primăverile să fie.

Cugetări

Despre muguri și oameni

Desculț, cu tălpile albe și cu ochi de albăstrele neivite, a început să-și țese rochia. Grăbită, dar și fără pic de grabă în același timp. Determinată, frumoasă, verde. Lacrimile-i sunt încă reci și rouă se lasă îngândurată pe firele subțiri. Îngheață, dezgheață, îngheață, dezgheață. Dar, iarba aceasta a noastră nu se supără nicicând. S-a înfipt… Citește în continuare Despre muguri și oameni