Rugă pentru România de la un ostaș tânăr

„Să treci desculț dimineața Prin iarba verde de-acasă Cu lanțul de rouă la glezne – Iată ce este Patria!”   (G. Vieru) În zorii zilei, iată, voi pregeta a-ți scrie. Nu pentru că mi-e uscat condeiul, ci simțirea seacă-mi e. Voi dălțui-n cuvânt, până când Însuși Cuvântul va binecuvânta cioplirea de pe astă foaie. Binecuvântează, Doamne,... Citește în continuare →

La pas prin Copoul primăvăratic

Reînnoirea poate fi obervată în orice pădure, câmpie, parc, curte. Iar, uneori, chiar și în inima omului. Primăvara ne invită la freschețea spiritului. La mirare. La prospețime. Asumarea acestei reveniri, uneori, ne costă prea mult... Timp. Vă invit la o plimbare prin verdele și prin mirarea Copoului, care ne împărtășește bucuria lui A fi. Bucuria... Citește în continuare →

Emilian-Galaicu Păun. Cărți de luat BAC-ul.

Emilian Galaicu-Păun - poet, prozator, eseist, traducător, editor român din Basarabia și editor-șef al editurii Cartier din Chișinău (n. 22 iunie, 1964). O personalitate complexă și discretă, deopotrivă. Se plimbă în ritmuri perseverente prin lumea literaturii, întrebător și cugetător la cele înalte. Or, în această cunoaștere nu se ivește existența unei stații terminus. Plinătatea se... Citește în continuare →

Lasă primăverile să fie.

Te rog, lasă primăverile să fie. Ele știu să ne mângâie. Să ne renască. Să ne mire. Să ne iubească. Doar lasă-le să fie. Observă. Te rog deschide ochii și vezi. Ascultă frumosul ce cântă. Ascultă liniștile izvorâte din firul de iarbă, din flori și din copaci. Din cer și din pământ. Din cântul îndrăzneț... Citește în continuare →

Despre muguri și oameni

Desculț, cu tălpile albe și cu ochi de albăstrele neivite, a început să-și țese rochia. Grăbită, dar și fără pic de grabă în același timp. Determinată, frumoasă, verde. Lacrimile-i sunt încă reci și rouă se lasă îngândurată pe firele subțiri. Îngheață, dezgheață, îngheață, dezgheață. Dar, iarba aceasta a noastră nu se supără nicicând. S-a înfipt... Citește în continuare →

Uși, chei și flori uscate

Ușa asta mă doare. Încrețită ca un om bătrân, care n-a înțeles nimic despre viață. După ușă, nimeni nu știe ce se află. Doar vânturile reci au mai vizitat casa aceasta. Vânturile și gândurile. Lacăt, lacăt, lacăt. Oare, cheia am pierdut-o prin câmpii, pe dealuri, prin băltoace, prin cerurile mele mici și mari, în care... Citește în continuare →

Fericirile unui profesor

Care sunt fericirile unui profesor? Câte sunt ele? A ce miros? Ce culoare au? Sună a foșnet, a galben? Sau poate a primăvară, a înfloriri? A început de alb, a crivăț proaspăt? Cine mai stă acum, să numere anotimpurile și fericirile unui profesor ? Cine se așează, măcar așa, din toamnă-n toamnă, la o masă... Citește în continuare →

Oglindirea duhovnicească a florilor

Ce-mi povestiți, de această dată, florilor? Felurite sunteți, precum oamenii dintotdeauna. Vă rodește pământul, dar vă călăuzește înălțimea cerului. Între cer și pământ nu-i decât simplitatea și frumusețea voastră. Năzuința firească spre lumină. Nimic mai mult. Creșteți cu rădăcinile în cer. De acolo ne-ați fost trimise spre a cunoaște curăția lăuntrică și munca duhovnicească. Această... Citește în continuare →

Copilul ce-ți mai face?

Fundamentul psihic al fiecărui om este constituit din experiențele cu propria mamă. Care experiențe, mai exact? Construirea realității psihice a început din momentul în care erai embrion, în pântecul celei care te-a adus pe lume. Alte studii zic că totul începe mult mai devreme, când părintele își proiectează propriile reprezentări despre copil: cum o să... Citește în continuare →

Scrisori de acasă

Unei inimi Nu ți-am scris demult. Ah, suflete al meu. Oare, mai aștepți scrisori de la mine ? Am uitat să scriu. De mână. De dragoste. De bucurie. De viață. Știi, se zice că în lumea noastră e un fel de carantină. Stăm cu toții în casă. Bem ceai, privim televizorul, ne temem să murim.... Citește în continuare →

WordPress.com.

SUS ↑