Cerul rămas în inimile noastre

Doamne, doar Tu cunoști suspinele adânci ale inimii mele. Nu le mai deslușesc, nu le aud, nu le pot îmbrățisa precum un tată își îmbrățisează fiul rătăcit.

Bine ai revenit acasă, iubita mea fiică. În casa inimii tale. Aici o să găsești raiul după care plângi. Aici o să fii întreagă și nu te vei pierde. Aici vei sta dreaptă în frumusețea neclintită a liniștii. Aici vei învăța să iubești.

A iubi, doar prin iubire păstrezi esențele și hărțile spre pace.

A iubi, doar prin iubire nu îți este frică.

A iubi, doar prin iubire poți plânge îndelung, știind că ești ocrotit.

A iubi, doar prin iubire poți să taci, să alungi zgomotele, nehotărârile, ceața.

A iubi, doar prin iubire poți să accepți aluatul din care ai fost plămădit și să-l lucrezi cu grijă și cu încrederea în răsplata cea mare, care nu poate fi chivernisită din nimic materialnic și trecător.

A iubi, doar prin iubire poți să-ți permiți a simți neputință și vulnerabilitate, ploile primăvăratice de care ne ascundem. Vântul o să ne șoptească. Stropii ne vor curăța. Copacii ne vor asculta. Albastrul cerului se va deschide printre ramuri și vom respira. Doamne, există viață. Apoi, razele apusului, ne vor săruta blând frunțile obosite. Vom cădea în genunchi în inimile noastre. Să vedem cât cer a mai rămas acolo.

A iubi, doar prin iubire învăț să fiu femeie. Să dăruiesc. Să am curaj pentru întrebări și răbdare pentru răspunsurile, care vor apărea atunci când voi fi deschisă să le aud. Să le trăiesc. Să le îmbrățișez cu încredințare.

De mulți ani mi-i dor de tandrețe, grație, eleganță firească … De gingășie. De puritate. Le aștept de la alții și mă supăr când nu le primesc. Îmi inchid inima și aleg să trăiesc în iluzii și amăgiri.

Este un dor tainic, care îmi ghidează ființa. Un dor de flori veșnic înfloritoare. Un dor nebun de vânturi răcoroase și calde. Un dor cuminte de inocență, dar fară naivitate. Iar, lângă inocență, ne mai întâlnim cu mirarea, bucuria, inima deschisă. De aici încep toate.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru oamenii prin care Îmi amintești de vocea inimii. De faptul că sunt fiica Ta.

Un om cu care ne-am rătăcit împreună. Un om-pământ.

Un om, a venit și m-a ajutat cu mintea. Un om-pădure, care așteaptă liniște și tihnă. M-a ajutat să înțeleg că, rațiunea, după care alergam, ca să fiu în siguranță și nerănită, nu este podul care mă va duce spre iubire. Dar, te rog, Doamne, dăruiește-i acestui om Dragostea pe care o caută. Și liniștea… Acest om are o inimă care vrea să iubească.

Alt om, a venit pentru a-mi povesti despre libertatea spiritului, cea pe care nu ne-o poate fura nimeni. Un om-munte. Curajos prin puterea de a-și asculta inima. Darurile. Menirea. Mă ajută și pe mine, cu prietenie și cu simplitate. Cu el nu mi-e frică să fiu așa cum sunt.

Oameni, ploi, cărări…

După cum voiești, rânduiește pentru mine, Doamne. Învață-mă să iubesc.

Ajută neiubirii mele.

Cu speranțe,
într-o lună de mai, când am uitat să mai iubesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: