Doamne, fă din suferinţă…

„Doamne, fă din suferinţă
Pod de aur, pod înalt.
(...)

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din îngfrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.

(...)
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer.

Şi din fiece dezastru
Şi crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Şi fă zâmbet înţelept.”
R. Gyr

Ale mele trei copeici n-o să schimbe nimic, desigur. Poate doar traiectoria inimii mele. Dar și asta, nu-i sigur. Pentru că inima mea de om este slabă. Uneori. Adeseori. Sau, când durerea este tare aproape și nu pot s-o văd în lumina unei nădejdi. Om care nu vede… Om care nu este încredințat. Unde-i pacea din mine, acea pe care ne-o dăruiește Hristos fiecăruia? Să o fi pierdut … ?

Nu știu ce pot face pentru poporul ucrainean care astăzi trece prin spaimă, durere, neputință… Nu știu cum să alin, măcar pentru o secundă, inima unei mamei care plânge acum și crede că, Dumnezeu a uitat-o. Nu știu cum să zic panicii din mine că o înțeleg, dar nu sunt gata nicidecum să o accept. Pentru că omul este mai mult decât toate războaiele prin care trece. Omul este cel care a primit pacea lui Hristos, cea care este începutul eternității.

Dar, aud că spun asta, din casa în care mi-i cald și sunt în siguranță. Nu știu dacă să vorbesc și nu știu dacă să tac.

Durerea lumii se strânge ghemuri- ghemuri în sufletele oamenilor. Tații, pentru că sunt oameni, se tem, dar merg să lupte. Conștienți că asta îi poate costa viața. Sau, tați care așteaptă, sunt într-o pregătire și mobilizare morală continuă. Mamele nu-și pot adormi gândurile de neputință. Copii se uită încrezători, dar speriați la părinții lor. Părinții, se uită in ochii copiilor, acolo întâlnesc puritatea, îl văd pe Dumnezeu. Se trezesc. Se scutură de frici. Iubirea mereu este triumfătoare.

Durerea ne trezește. Durerea rupe bucăți mari din vechiul om, de care atât de greu ne lepădăm. Durerea ne spală… Durerea ne unește.

Aceste cuvinte, sunt și ele niște impostoare… Ce ușor este să scrii, să-ți exprimi opinii, pe care încă le și mai crezi roditoare. Dar, de unde? Când în sufletul lumii este atâta secetă, atât uscat, atâta tensiune… Ce să facă bietele cuvintele? Unica lor șansă este să se prefacă în lacrimi, apoi să curgă în rugăciune…

Doamne, Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului și al pământului, dăruiește-ne nouă, oamenilor care greșim multe, ploaia cea dătătoare de speranță. Spală de pe inimile noastre mândria și sădește, iar și iar, grăuntele dragostei. Iubirea dintre oameni. Învață-ne să înțelegem voia Ta, cu popoarele Tale. Învață-ne să fim uniți în virtuți și să scoatem sabia împotriva patimilor. Ale noastre, mai întâi. Apoi, ale lumii.

Învață-ne că frica din noi nu este decât lipsa iubirii. Învață-ne să tăcem. Învață-ne să plângem. Învață-ne să avem curajul de a ne vedea așa cum suntem. Fără Tine, Doamne, toate ruină sunt. Țările, orașile, satele. Dar, mai ales, inimile noastre. Căci de acolo începe pacea. Pentru că Tu acolo Ești. Iar noi suntem poporul și oaia cea pierdută, care ne aplecăm în fața iubirii Tale și așteptăm mare și multă milă.

Doamne, Dumnezeule … Ține în palmele Tale lacrima poporului ucrainean.

ilustrație: Украинка, Леся. В дитячому крузі. Ил. Зиновии Юськив. Львов: Каменяр. 1986 г.

coperta: fragment din ilustrația artistei vizuale Оля Гайдамака

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: