Colinde, edificări, modele

„Leru-i ler, leru-i ler și iar leru-i ler
Doamne-n noaptea asta m-am gândit să-ți cer
Să trimiți un înger tânăr și frumos,
Cu fum de tămâie și de chiparos

Să-mi sfințească, Doamne, temnița săracă
Și s-o scoată bunul, de sub promoroacă.
Și să mai aducă, Doamne, pentru noi,
Pentru osândiții flămânziți și goi.”
„Membrii Ligii Studenților (LS IAȘI) nu au plecat în vacanță înainte de a-i colinda pe foștii deținuți politici și luptători anticomuniști care au făcut parte din mișcarea studențească sau din rezistența anticomunistă, unii fiind arestați la doar 15 ani sau în anii studenției, alții trecând prin 20 ani de închisoare sau prin groaznicul experiment Pitești, fără să își trădeze credința și neamul. Am călătorit la Constanța, București, Pitești și Brașov. Cu fiecare am realizat câte un interviu, adăugându-le arhiva noastră de istorie orală, urmând ca acestea să fie editate și publicate ulterior.” 

În fiecare an, colegii din Liga Studenților Iași, în ajun de Nașterea Domnului, se pornesc a colinda, prin țară, foștii deținuți politici. De doi ani, mergem împreună. Prima experiență, în 2019, m-a găsit mai entuziasmată și optimistă. Acum, peste doi ani, m-a urmărit un sentiment neexplicabil, care-mi îndemna ființa să tacă, să păstreze această taină a suferinței, să nu cheltuiască cuvintele, să nu încerce a contabiliza conștientizările.

Cuvintele mă roagă să tac, să nu le cioplesc zadarnic, să nu fac prea mult… zgomot. Să nu rănesc, dintr-o neglijență a exprimării, amintirile, suferințele, rănile, tăcerile… Totuși, rog cuvintele să fie îngăduitoare, să aibă răbdare, să mă asculte. Îndrăznesc, pe vârfuri, în șoapte, a înșirui câteva reflecții.

Prima observație a fost lumina din privirea fiecăruia și modestia cu care ne povesteau despre anii de detenție, care era clar vădită și în felul lor de a fi. O cumințenie, o liniște, și poate că, o adâncă iertare pentru toate durerile prin care au trecut.

Apoi, se auzea o melodie a nădejdii. Această speranță cu care le erau învăluite istorisirile, ne chema la o responsabilitate de asumare a omului lăuntric din noi. O strigare, o aducere aminte, asta se auzea de printre rânduri.

În același timp, am observat o încredințare în spusele și îndemnurile către tineri, în vorbele lor puține, dar cu tolc. Un fel de credit de încredere, că ne putem onora și apăra neamul, credința, aproapele. Și putem face asta fără multe cuvinte și exprimări extrinseci, ci prin propria zidire lăuntrică. Și astfel, împreună putem fi puternici, căci vom avea ce ne oferi unii altora.

Și alte conștientizări, care-s fine și n-aș vrea să le zgudui, încă. Să se mai prindă, să se mai coacă… Să mă mai trezească.


Constanța

Nicolae Chiselef – 92 de ani, dintre care întemnițat 6 ani la Gherla, Jilava, Poarta Albă

„Pușcăria, o școală înaltă care ne-a descoperit lucruri pe care nu aveam să le aflu altfel. Primeam suferința ca o binecuvântare. Eu acolo m-am eliberat.”

„Păstrați-vă sufletul și fărâma de nădejde. Să faceți ceva pe unde treceți…”


Mult așteptata întâlnire cu Demostene Andronescu, (94 ani) ultimul dintre poeții închisorilor încă în viață.

Demostene Andronescu mi-a îmblânzit inima prin buna lui îndrăzneală și luciditatea pe care o are, la ai săi, respectabili, 94 ani de viață. Și, desigur poeziile dânsului, care m-au sensibilizat mult mai devreme… Și pentru totdeauna.

„De atunci fară-incetare
Luminez întruna,
Nu fălos ca mândrul soare,
Ci sfios ca luna.

lar când mâlul se adună
Şi-mi astupă vrana.
Mă sleiesc ca pe-o fântână,
Adâncindu-mi rana.”

Împreună cu Niculina Moica, arestată la 15 ani

Alături de Galina Răduleanu, fost medic psihiatru, întemnițată 4 ani la Jilava, Oradea și Arad

„Să ne păstrăm existența interioară.”

„În fața morții nu avem de făcut nimic.”



„Leru-i ler, leru-i ler și iar leru-i ler
Tu mă iartă Doamne pentru câte-ți cer,
Dar în deznădejdea-n care suntem noi
Sfinții înșiși, Doamne, ar avea nevoi.

Și ți-ar face-n taină rugăciune ‘naltă,
Prin Pruncul din iesle și cea Preacurată
Leru-i Doamne ler și iar leru-i ler,
Vin colindătorii, dați drumul la cer.





Toți acești oameni sunt istoria vie, pe care putem să o privim în ochi! Mai mult decât atât, sunt modelele noastre despre cum să rămâi drept și să-ți binecuvântezi suferințele. Mă închin în fața iubirii lor.

Iar, noi…

„Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”

Poate că, vom îndrăzni măcar să menținem focul, continuitatea, valorile.

Mulțumesc Ligii Studenților din Iași pentru aceste daruri fără de preț!


„E noapte. Tocmai am citit Acatistul Domnului. Am făcut un Crăciun mai frumos decât o poveste! Sufleteşte m-am simţit mai pregătit decât în alte rânduri. Am simţit, prin greutatea suferinţelor trăite pentru învierea sufletului, răspunderea ce mă apasă privitor la mântuirea propriului meu suflet, a familiei, rudelor, prietenilor, vrăjmaşilor, neamului întreg. Şi cu cât urcam mai sus pe scara idealului, cu atât mă vedeam mai mic, mai păcătos iar idealul mai înalt, desăvârşit: Hristos! Şi iată aşa, încet-încet, toţi idolii adolescenţei s-au năruit. Vălul de pe ochi a căzut prin lupta cu păcatul şi în faţă a rămas vie, senină, icoana Domnului Iisus Hristos! Aşadar am reuşit să stabilim pacea cu toţi semenii noştri şi asta numai prin călcarea noastră în picioare, prin recunoaşterea greşelilor noastre, prin iubire. Şi câtă pace am trăit vineri, când m-am aflat în faţa preotului! Ne-am împărtăşit mulţi. Ce zi mare, ce zi frumoasă!” – Valeriu Gafencu

„În sfârșit semnalul de colinde s-a dat. Noi toți cei din celulă, patru la număr, cu expresia feței din copilărie, cu inima svâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zabrele, cu ochii aprinși scânteind în noapte, începeam colindul „O, ce Veste minunată!”, continuând pe aceeași melodie cu „A venit și-aici Crăciunul”, colindul lui Radu Gyr. Gardienii băteau disperați cu pumnii și cu picioarele în uși, amenințându-ne și ordonându-ne să încetăm. Populația din Aiud s-a adunat în jurul închisorii; ascultau uimiți colindul, ca la urmă să cânte și ei cu noi. În acele clipe puteau să se deschidă ușile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu si Dumnezeu în noi.” – Atanasie Berzescu

2 gânduri despre „Colinde, edificări, modele

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: