Un profesor bun este o mare tăcere. Îl cunoști după apele adânci și după țesătura fină a inimii. A transmite cunoașterea înseamnă a transmite viața. De la început, verdele vieții, care încă-i o umbră ce se va vedea pe sine însăși, mai târziu. În deplină deschidere și manifestare. A-ți vedea omul din tine este o muncă a cărui contur se observă doar în timp. Iar, timp este pentru toate.
Un profesor bun este o melodie clară și sonoră a esențelor pe care le predă. Înțelege lăuntric rostul obiectului de studiu ales. Și atunci, devine un înteg cu ceea ce a înțeles, în măsura putinței omenești, despre legile care ne guvernează existența. Sau, mai simplu, se întoarce la sine însuși. În firescul său, în talantul său, în ceea ce-i este ca un dat natural. În rosturile împlinite ale ființei sale.
Cei care au voce și cei care nu se cutremură de valurile mari ale transformărilor. Cei deschiși, dar care păstrează și promovează o cultură a discernământului, a măsurii, a tradiției. A vedea dincolo, a căuta spre zări. A păstra propriile aripi și a-i ajuta pe ceilalți să și le vadă.
Profesorul bun strălucește și nu are nevoie de recunoaștere din afară. Omul care este la locul lui nu caută să demonstreze, ci caută continuu să-și sporească roada. Lipsit de frământările deșarte. Dar, mereu bucuros de recunoștința nealterată și curată a elevilor.
Dar, mai mult decât atât, un profesor bun știe să asculte melodia inimii fiecărui discipol. Măcar câteva note. O adiere. Abia atunci comunică în aceeași limbă. În limba dragostei. Așa cum ne aduce aminte, în Epistolă, și Apostolul Pavel: „Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”
Profesorul este mai mult decât poate fi, doar atunci când iubește.
Profesorii buni sunt, pur și simplu, oameni buni. Cei care au înțeles că nu există partea luminoasă fără cea tenebroasă. Însă, doar profesorii care merg pe calea binelui, în căutare frumosului și a darurilor din omul în devenire, doar aceștia pot deschide ferestrele lumii spre văzduhul curat și proaspăt. Spre deveniri firești, spre sondări devremi de sine, spre căutări curajoase de rosturi.
Mulțumesc profesorilor care mi-au transmis fragmente de cunoștințe și, pe alocuri, de cunoaștere, celor care mi-au legănat visele și mi-au iubit inima de copil. Vă iubesc și eu.
Să fiți sănătoși, senini, lucizi. Să lucrați la proiectele proprii ale devenirii. Să vă odihniți. Să oferiți și să primiți înapoi. Iubirea copilului și încrederea lui.
Dvs sunteți modelul unui „a fi”. A fi, fără a părea. Iar, asta vă înnobilează și mai mult. Vă face munca destoinică și, pur și simplu, cu sens. Iar, omul de asta are nevoie, de iubire și de sens. La mulți ani de ziua voastră! Vă cuprind cu doruri multe.
Aurelia Obreja 