În tihna albastră a serii se aude murmurul cuvintelor. Mă închin în fața tăcerii. Rog liniște. Să le aud. Să o aud. Adâncile tăceri odihnitoare viază de-a lungul nimicniciei mele. Mă las cuprinsă. Aud stelele și munții, apărătorii cuvintelor noastre. Cuvintele… Mi-e frică să nu le rănesc. Ce odă le-aș putea închina, ce cânt le-aș mai putea scrie?
Aș mai avea a cânta un vers, cu stelele de mână, despre pasărea de veghe, păzitoarea neamului meu.
Te aud, ești glasul străbunilor mei, care-mi binecuvântează creștetul, îmi sărută, cu doruri multe, fruntea și-mi șoptesc: Ai grijă de pasărea satului nostru, nepoata mea. Dacă ne zboară graiul, rămânem pustiiți. Dacă ne pierdem cântecul, ne înstrăinăm de noi înșine.
Ești confirmarea trecutului și năzuința spre zidirea temeinică a viitorului. Continuitatea idealurilor naționale.
Te aud, ești glasul râului. Clară. Limpede. Mângâietoare. Știi să-mi dăruiești unduirea lină a spiritului. Curgerea firească a ființei.
Te aud, ești cuvintele acestea, care-mi dăruiesc viață, sevă, ființă. Ești întru mine precum și eu sunt întru tine. Întru firele nevăzute ale literelor. Ești împletirea rosturilor și izvor de viață vie.
Ești glasul mamei. Iar eu, sunt copilul tău. Care te iubește cu puritatea și gingășia unei flori de primăvară devreme. Dragoste adevărată din dragoste adevărată.
Ești. Sunt. Suntem. Dar, mai mult decât atât, ești destăinuirea mea despre mine. Biletul de întoarcere către cine sunt. Căci, cine poate să ne cheme înapoi? Spre noi. Spre apele curate și luminoase. Așa cum ne stiga mama acasă, în copilăriile noastre rotunde și zglobii. Așa cum ne strigau prietenii la joc. Adevărat. Spre esențe. Spre sclipirea sinceră din ochii de copil.
Graiul păstrează vie identitatea personală, a comunității, a poporului. Limba română ține minte cine am fost și cine suntem. În așteptarea celor care vom fi. De mă voi rătăci vreodată, să-mi cântați în limba mea. Îndelung și cu dragoste. Să-mi citiți poezii și să-mi povestiți povești. Așa cum mi-a legănat bunica copilăria și viața. Așa cum învăț și eu a-mi chivernisi bucuria și adâncurile.
Învrednicește-ne, Doamne, de a ne numi fii destoinici ai Limbii Române, pasărea de veghe a neamului și a vieții noastre. Dăruiește-ne chibzuință, asumare și bunul curaj de a-i păstra aripile pregătite spre marele zbor, către cugetele și inimile nostre. A tututor românilor. A fiecărui om.
August, 2021
Aurelia Obreja 