Emilian-Galaicu Păun. Cărți de luat BAC-ul.

Emilian Galaicu-Păun – poet, prozator, eseist, traducător, editor român din Basarabia și editor-șef al editurii Cartier din Chișinău (n. 22 iunie, 1964).

O personalitate complexă și discretă, deopotrivă. Se plimbă în ritmuri perseverente prin lumea literaturii, întrebător și cugetător la cele înalte. Or, în această cunoaștere nu se ivește existența unei stații terminus. Plinătatea se conturează în asumarea trăirii acestei sensibilități. Asumarea trăirii de poet.

În luna lui Gustar, 2020, Fondul pentru Tineri din Orhei a organizat campania de promovare a lecturii „Cărțile AuGust”. Cu acest prilej, am avut bucuria și onoarea de a-i adresa câteva întrebări d-nului Galaicu-Păun.

Vă invit să citiți acest text, care cheamă la lecturi bune și consistente. În mod special pentru tineri-adolescenți, dar și pentru orice râvnitor de cunoaștere prin intermediul Cuvântului.

Dragă Aurelia,

din cele 21 de întrebări – toate, de bun simţ şi mergând la ţintă –, ultima mi-a dat cel mai mult de gândit: de bună seamă, să alegi doar trei titluri, după ce că, în ultimele două-trei decenii, n-a fost săptămână să nu fi citit două-trei cărţi (asta, fără a mai pune la socoteală manuscrisele redactate pentru Editura Cartier), asta da provocare! Mai uşor mi-ar fi să le recomand… trei mari literaturi: franceză, rusă şi (aici, ezit între alte câteva: germană, engleză, spaniolă, italiană) la alegere (cum se învaţă acum încă o limbă străină). Aşa că mi-am permis să reformulez obiectivul şi, dat fiind că-i vorba de tineri adolescenţi, hai să propun o listă de:

Cărţi de luat BAC-ul

De la cartea de citire la cartea de învăţătură, preţ de 10-12 ani, şi invers, doar că de data aceasta e vorba de o cu totul altă lectură, ce se sustrage curriculumului, una de gradul doi cum ar veni (acel „joc secund, mai pur”), una formativă – iată cum arată un posibil „grafic” al (încă – în caz contrar, aceste rânduri n-ar avea nici un sens!) probabilei întoarceri cu faţa spre carte a Fiului Rătăcitor, alias adolescentul ieşit de pe băncile şcolii. „La începutul unor asemenea schimbări (lăuntrice – nota mea, Em. G.-P.) situam şi lectură”, scrie Rainer Maria Rilke în Însemnările lui Malte Laurids Brigge, şi continuă: „Atunci am presimţit oarecum ceea ce am simţit mai târziu: că nu ai dreptul să deschizi o carte dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate”. (Între paranteze fie spus, de cele mai multe ori manualul de literatură te face să nu mai vrei să deschizi niciuna!)

Cea mai cumplită frustrare a adolescenţei (generaţiei) mele ţine de accesul – în sensul de lipsă a acestuia! – la carte: autori ale căror nume nu trebuiau nici măcar pronunţate, titluri ce te făceau să visezi, şi care-ţi transformau viaţa într-un coşmar odată descoperite la tine. Cine nu a citit cărţi pe sub masă, învelite în „Правда” sau „Moldova Socialistă”, împrumutate de la/unor persoane de încredere, va înţelege anevoie bucuria de a face rost de un titlu anume, acum când e suficient să dai pe „search”. Ca să nu mai vorbesc despre circuitul pe sub mână a unor opere în samizdat, semn că făceai parte dintr-o reţea bazată pe încredere – şi asta tocmai în ţara unde se mai pedepsea „за недоносительство”. Dacă totuşi am ieşit (unii) mai mult sau mai puţin întregi la minte dintr-un regim pornit să dea la cap celor ce se făceau vinovaţi de delict de opinie, faptul acesta se datorează unor lecturi formative, singurul lucru pe care l-am putut opune – de cele mai multe ori, la modul individual – unei mutilări colective. Adevărate CV-uri, cât un perete (doi, trei etc.), bibliotecile personale ale scriitorilor/cititorilor din generaţia mea.

Şi într-o societate democratică, unde majoritatea este expresia unor alegeri libere, ce rost mai au aceste „CV-uri” individuale? Cui folosesc şi la ce bun aceste adevărate semne distinctive într-o epocă a globalizării?! Îndrăznesc să afirm că, mai abitir decât într-o societate bazată pe interdicţie, abia într-una a tuturor libertăţilor cartea îşi atinge randamentul deplin. Atunci când alegerea se face pe faţă, dintr-o mulţime de posibilităţi, acest act deliberat are greutatea unui pact cu tine însuţi (dacă nu cumva cu demonul lăuntric – deloc întâmplător, Faust e considerat drept mitul fondator al lui homo europaeus): în ultimă instanţă, devii ceea ce citeşti. Indiferent însă de regimul politic, cele câteva (zeci, sute, mii de – Borges le-a numit Biblioteca personală) cărţi ce te fac să devii tu însuţi (altele se mulţumesc să te „livreze” societăţii, după chipul şi asemănarea acesteia) au în comun această trăsătură fundamentală: empatia. Trăim cu viaţa eroilor, le preluăm gesturile, cuvintele, numele, dar şi visele, iar identificarea cu cutare sau cutare personaj ne ajută să fim noi înşine. Dacă ar fi să scad zecile, dacă nu sutele de mii de volume citite de când mă ţin minte, mi-aş păstra, pentru a promova cu succes adolescenţa, aceste zece titluri:

  1. Crimă şi pedeapsă, de Fiodor Dostoievski;
  2. Moby Dick, de Herman Melville;
  3. Martin Eden, de Jack London;
  4. Limba salvată, de Elias Canetti;
  5. Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee;
  6. Străinul, de Albert Camus;
  7. Maestrul şi Margarita, de Mihail Bulgakov;
  8. De veghe în lanul de secară, de J. D. Salinger;
  9. Memorii, de Mircea Eliade;
  10. Un veac de singurătate, de Gabriel Garcia Marquez.

Toată viaţa mea s-ar fi dus de râpă (vorba vine) dacă, la momentul potrivit, nu puneam mâna, rând pe rând, pe fiecare din aceste titluri. Altele s-au alăturat firesc, pe parcurs, ca nişte bune cunoştinţe ale primelor – şi aşa, şi tot aşa, până s-a împlinit presimţirea (lui R.M. Rilke) şi am putut rosti, în cunoştinţă de cauză, cel mai frumos vers scris vreodată, apropriindu-mi-l: „La chair est triste, hélas! et j’ai lu tous les livres”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: