Sunt texte care nu se scriu, se trăiesc, pur și simplu. Sunt frunze de toamnă, care nu cad niciodată, se transformă în amintiri vii. Sunt oameni, care nu apar întâmplător în viața noastră. Oameni în care te poți vedea, activități în care te poți regăsi, drumeții în care te poți „zidi”, împreună cu echipa.
Despre Liga Studenților am aflat de la standul cu oportunități pentru studenți (a se citi boboci, doar că mie nu-mi place cum sună). Misiunea LS IAŞI este de a reprezenta interesele comune ale tuturor studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dar şi din alte instituţii de învăţământ, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, precum şi crearea cadrului necesar dezvoltării personale şi profesionale a acestora. LS IAŞI se constituie drept principalul partener studenţesc al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dorind să susţină constant universitatea în misiunea ei.
Mi-a atras atenție sigla organizației. Frumos și reprezentativ, așa-i ? Unde mai vezi ca astăzi, un grup de studenți să fie reprezentat de Sf. Gheorghe, exemplu de bărbăţie şi curaj, simbolul luptei și a dârzeniei întru învingerea răului.
Bineînțeles, a urmat scanarea paginei de FB și a site-ului. Apropo, vedeți și voi ce subiecte sunt abordate și cum LS apără drepturile studenților. Pe lângă asta, puteți observa cum a evoluat o pagină autentică de istorie.
Completat-am formularul, trecut-am prin interviu, fost-am acceptată. Venit-am la prima ședință. Ne-au întâlnit cu pâine și sare. Așa detaliu nesemnificativ, dar atât de vorbitor. E despre atitudine.
Îmi place în LS, pentru că nu este, îndrăznesc să spun, ca majoritatea organizațiilor. E ceva mai mult decât o organizație tipică și o adunătură de oameni care se întâlnesc și se despart. Echipa nu este formată din mulți oameni. Puțini, dar fiecare e deosebit prin inteligența și contribuția sa.
Și un pic despre Zidirea echipei, sună cu mult mai bine decât team-building, cu siguranță.
A fost în acest sfârșit de toamnă, noiembrie. Am mers la mănăstirea Petru Vodă din j. Neamț. Acolo, timp de 2 zile, Silvian, fondatorul LS, ne-a povestit cu dedicație și pasiune despre mișcarea studențească începând cu perioada pașoptistă și până-n prezent. Am înțeles cum stau unele lucruri la nivel de organizații studențești, am făcut diferențe: trecut-prezent și am extras concluziile potrivite. Când o să fiu mai vocală și mai înarmată cu argumente elocvente, o să-mi exprim altfel poziția în acest sens.
Cea mai inspirațional a fost urcatul în munte. Mi-am confirmat că drumurile ușoare nu prea duc nicăieri. Că este nevoie de efort, voință, răbdare. Mi-am confirmat că procesul în sine, urcatul, nu este mai puțin extraordinar decât acel – „În sfârșit!”, atunci când ajungi în vârf. Pentru ca drumul este la fel de important ca și rezultatul final. Anume mergând, îți antrenezi mușchii. Priveliștea finală e doar un bonus. Drumul în sine e creșterea ta.
Desigur, într-o zidere a echipei, oamenii se cunosc, ca să poată construi împreună. Am început și acest proces, care este în continuu desfășurare.
Toamnă, foșnet de frunze, cunoaștere, discuții, descoperiri – despre asta a fost.
LS e ceea ce am căutat. Ofer și primesc. Cresc și învăț. Comunic și simt. Îmi place.
Vă încurajez să căutați oameni și misiuni cu care să rezonați. E important și util. Ajută la zidirea propriului sens.
noiembrie, 2019
Aurelia Obreja 