În marea călătorie spre mine, care nu are stație terminus, am descoperit CEVA. Am conștientizat cât de puternică este nevoia de conexiune interumană. Și că, de fapt, este o nevoie simplă, naturală, firească, se numește Căldură. Sună metaforic, dar e un tip de căldură interioară care nu se poate exprima în cuvinte. E o poftă continuă de viață, e o bucurie, e un dar fără sfârșit.
Nu vorbesc despre relațiile politicoase, manageriale, corecte, sterile. Vorbesc despre sufletele care se pot vedea, se pot cuprinde, își pot vorbi. SUFLET, ca suflare fără de care nu ești viu.
Suntem ființe care au nevoie de relații călduroase, într-o lume în care este tot mai mult stimulată auto-suficiența, independența și tot felul de egoisme. Suntem Oameni care ne putem vedea prin prisma iubirii și gradului de lumină din alți oameni. Da, oameni. Da, oglinzi și dorința de a fi iubit și de a iubi.
Te aștept acolo. La începutul căldurii dintre mine și tine. Vii ?
Te aștept acolo. Unde se topește orice formă de necăldură omenească. Vii ?
Te aștept acolo. Să simți că vreau să-ți dăruiesc și vreau să primesc. Vii ?
Te aștept acolo. La câte grade vrei tu.
Inima mea se zbate spre căldura din inima ta. Știu că ne vom întâlni. Hai.
Aurelia Obreja 