Ia-mă de mână și du-mă în lanul de grâu. Acolo unde spicele dansează în liniștea apusului.
Și spune-mi povești.
Spune-mi că sufletul meu e încă copil. Că viața se petrece între două bătăi de inimă. Tic tac, tic tac, tic tac. Auzi ? Să fie oare timpul ? Sau e o inimă grăbită?
Spune-mi că totul are sens când e simplu și din iubire.
Spune-mi că totul se simte prin firele subțiri dintre noi. Că toate prefăcătoriile se usucă ca frunzele în copacii de toamnă târzie.
Spune-mi că de la pământ la cer sunt doar lacrimi neplânse și măsura iubirii noastre.
Spune-mi că florile vor înflori atunci când o să am ochii deschiși. Cu adevărat. Că uneori mă uit, dar nu văd.
Spune-mi că nu știu nimic și că sunt o visătoare pierdută prin lume.
Du-mă în lanul de grâu și spune-mi că e așa. Eu o să te cred și o să ne sărute apusul pe frunte.
Te iubesc. Mulțumesc pentru liniște.
Aurelia Obreja 